Vizite in Rai

joi, 11 noiembrie 2010

Crestinismul – Cea mai predominanta religie?

Cand vine vorba de credinta in Zei, parerile sunt foarte raspandite in randul oamenilor la nivel planetar. Reprezentantii bisericilor crestine se lauda triumfator de fiecare data cand au ocazia, ca religia pe care o slujesc are cel mai mare numar de adepti din lume si cu ajutorul acestei afirmatii ne transmit indirect ca aceasta este credinta corecta.
    
   Din populatia totala a lumii avem 32% crestini, 21% musulmani, 0.22% evrei (acestea 3 formad grupul de religii abrahamice), 12.78% hindusi, 6% budisti, 6% religii chinezesti, 6 % alte religii si 16% atei. In concluzie, daca intrebam 68% din oamenii Pamantului ce parere au despre crestinism ne vor spune fie ca religia noastra este una eronata, fie ca zeitatea la care ne inchinam nu exista.
    
   Dar nici macar cei 32% din populatia planetei care este crestina, nu impartasesc intrutotul aceleasi dogme. Astfel dealungul timpului s-a creat o binecunoscuta rivalitate intre ortodoxi si catolici, ajungand chiar la punctul cand cele doua confesiuni au fost separate, considerand fiecare ca cealalta nu face parte din crestinism.
    
   Daca luam in considerare faptul ca in categoria crestinism se incadreaza aproximativ 25 de confesiuni printre care cele mai importante fiind ortodaxa, catolica, adventista si protestanta atunci diminuam si mai mult sansele ca Dumnezeul ortodox sa fie cel ce exista cu adevarat.
    
   Scazand din 2.1 miliarde de crestini, aproximativ 1.1 miliarde de catolici plus confesiunile minoritare, ajungem la concluzia ca ortodoxismul nu este deloc confesiunea majoritara pe planeta si ca musulmanii, cu 1.5 miliarde de adepti, ii depasesc numeric atat pe ortodoxi cat si pe catolici.
    
   Daca tot e sa existe o divinitate, de ce nu ar fi Allah aceea. Sunt 1.5 miliarde de oameni ce sunt deacord intrutotul cu privire la scrierile,invataturile si dogmele in fata carora se inchina. Pe langa toate acestea, desi crestinismul este considerat o religie monoteista, Coranul remarca foarte bine urmatorul aspect: "Necredinciosi sunt si aceia care spun"Dumnezeu este treimea din trei" caci nu exista alta divinitate in afara de Allah Cel Unic si de nu vor inceta sa vorbeasca astfel, ii va atinge si pe cei necredinciosi dintre ei chin dureros"(Coran, Surat Al-Ma'ida 5:73) . Perfect adevarat. Cum poate fi crestinismul o religie monoteista cand crestinii se roaga lui "Dumnezeu Tatal", "Dumnezeu Fiul" si "Sfantul Duh". In perceptia lor, a majoritarilor, Allah va pedepsi aspru pe acei rataciti ce cred intr-o asemenea blasfemie. De asemenea il admite si pe Iisus dar nu ca fiind unul dintre zei: "Mesia, fiul Mariei, nu este decat un trimis, asemenea trimisilor de dinainte de el, iar mama lui este o femeie cu evlavie adevarata." (Coran, Surat Al-Ma'ida 5: 75).

   In concluzie, cum pot avea crestinii neobrazarea sa afirme ca credinta lor este cea de urmat si aceasta este cea reala? Cum si-au permis ca dealungul istoriei sa faca cruciade in numele "Dumnezeului" lor, acelasi care a spus ca i-a dat omului vointa proprie pentru a alege singur ce e bine si ce e rau? Cum putem sa ne consideram o lume evoluata cand la baza societatii noastre sta o conceptie invechita de mii si mii de ani cum este credinta in zeitati, oricare ar fi acestea?
   
   Daca dumnezeu exista si este numai unul atunci consider ca toti oamenii ar fi trebuit sa il cunoasca doar pe el. Dar noi avem zeci de dumnezei pe pamant. Asta datorita faptului ca fiecare civilizatie, de la triburi la imperii, si-a creat propriul dumnezeu in functie de istoria, traditiile si obiceiurile ei. Daca avem numerosi dumnezei si dintre acestia doar unul este cel adevarat, asta inseamna ca toti ceilalti sunt nascociti De ce nu ar fi dumnezeul ortodox cel nascocit?. Mi se pare o deosebita nesimtire ca adeptii unei religii sa spuna si sa incerce sa convinga adeptii altei religii ca ceea ce cred ei este eronat, toate astea bazandu-se pe argumente subiective ce tin strict de invataturile lor, nu pe argumente concrete ce nu pot fi contestate.

 ("Dumnezeu" a fost scris deliberat cu "d" mic)



2 comentarii:

  1. La o analiza atenta, religia deja nu mai e o chestie de spiritualitate ci mai degraba una de apartenenta facand egala referire la un club de carte sau orice altceva unde membership is required. Acest fapt nu este doar ipocrit. Nu se rezuma la atat. Daca reusesc performanta, ca om, sa-mi spal in zi de duminica hainele murdarite sambata in timp ce-mi construiam o casa pentru familia mea, voi ajunge in iad. Asta pentru ca am incalcat legile clubului din care fac parte. Din ecuatia asta nu pot extrage nici macar un infim rahat de bunatate. Insa crima la ordinul domnului prea-slavit si pupat in stele fecalistice inseamna dovada de crestinism. Atat! Daca e sa mai arda cineva pe rug, ala sa fie bolnavul care halucineaza!
    (pentru admin: ortodoxi este incorect, articularea corecta este ortodocsi)

    RăspundeţiȘtergere